Am decis să scriu acest articol, resimțind schimbările drastice din economie, politică și societate, fiind martor la războaiele care ne domină și ne influențează viața de zi cu zi, încercând astfel să înțeleg ce s-a întâmplat, de ce am ajuns în punctul în care vorbim despre un eșec? Ce s-a întâmplat cu democrația liberală? Ce greșeli de interpretare și aplicare în practică a doctrinei liberale, atât pe plan economico-social, cât și politic, au permis unor politicieni populiști să speculeze nemulțumirea evidentă a societății și să faciliteze astfel schimbările globale actuale în favoarea liderilor cu viziuni iliberale?
Doctrina liberală
Doctrina liberală, enunțată pentru prima dată în secolul al XVII-lea, urmărește să înlăture violența din societate prin temperarea ambițiilor politice și promovarea unei coexistențe pașnice. Liberalismul recunoaște faptul că oamenii nu vor fi niciodată întru totul de acord asupra unor aspecte esențiale ce influențează evoluția societății — cum ar fi alegerea religiei — și subliniază importanța toleranței cetățenilor față de opiniile diferite și a respectării dreptului fiecărei persoane la autodeterminare.
Liberalismul își atinge acest obiectiv prin garantarea drepturilor egale și a demnității fiecărei persoane, susținerea statului de drept și promovarea unui model de guvernare constituțională. Acestea sunt menite să echilibreze și să controleze tendințele statului modern de a limita drepturile și libertățile individuale. Printre drepturile promovate de liberalismul clasic se numără dreptul de proprietate și sprijinul pentru o piață liberă, ceea ce a dus la asocierea acestei doctrine cu niveluri înalte de creștere economică și prosperitate în lumea modernă. De asemenea, liberalismul clasic a fost strâns legat de știința modernă, fiind o consecință a iluminismului. Esența liberalismului constă în folosirea rațiunii și a cunoașterii pentru a înțelege și a valorifica lumea exterioară în beneficiul umanității.
Astăzi, multe dintre aceste fundamente democratice sunt sub atac. Conservatorii populiști contestă profund valorile fundamentale ale liberalismului, precum independența identității culturale și diversitatea, elemente definitorii ale indivizilor și societăților liberale. Acești conservatori nostalgici visează la o epocă uniformizată, în care toată lumea împărtășea aceeași religie, naționalitate sau etnie.
Cum am ajuns în acest punct?
În jumătatea de secol care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, un consens larg și în creștere în jurul liberalismului și al unei ordini mondiale liberale a condus la o explozie a creșterii economice și la reducerea sărăciei. Țări din întreaga lume, inclusiv China, au profitat de o economie globală deschisă, iar modernizarea acesteia a fost posibilă datorită respectării unor principii liberale fundamentale, atât intern, cât și extern.
Totuși, liberalismul clasic a fost reinterpretat de politicieni liberali actuali care au dus acesta doctrina pe căi auto-distructive, favorizând ascensiunea curentelor populiste naționaliste. În dreapta spectrului politic, liberalismul economic postbelic s-a transformat în anii ’80 și ’90 într-un liberalism extrem, agresiv, care a ridicat piața liberă la rang de cult, demonizând rolul statului. Acest curent, adesea asociat cu „Consensul de la Washington,” a promovat reducerea programelor sociale, a cheltuielilor publice și a reglementărilor economice, subminând mecanismele de protecție socială și exacerbând inegalitățile economice.
Impactul
În această eră a liberalismului extrem, dereglementarea piețelor financiare și externalizarea locurilor de muncă au avut efecte devastatoare. Crizele financiare, precum cea din 2008, și distrugerea comunităților clasei muncitoare din statele dezvoltate au creat un teren fertil pentru populismul de dreapta. În același timp, liberalismul extrem a generat o reacție critică din partea stângii politice, care consideră că liberalismul nu mai abordează suficient inegalitățile sociale și economice.
Astfel, liberalismul autentic a fost erodat de interpretări greșite și aplicări rudimentare, devenind incapabil să inspire masele. Mai grav, vidul creat de aceste eșecuri a fost umplut de regimuri autoritare iliberale precum cele din Rusia, China, Venezuela sau Iran. Aceste regimuri, deși lipsite de o doctrină comună, se unesc prin respingerea democrației liberale și promovarea unei rețele globale de sprijin reciproc împotriva valorilor liberale.
Valorile liberale ale toleranței și libertății de exprimare sunt contestate și de aripa progresistă a sferei politice liberale. Mulți progresiști consideră că politica liberală, cu accentul său pe dezbatere și consens, este ineficientă și incapabilă să abordeze inegalitățile economice și rasiale accentuate de globalizare. Mai mult, unii liberali progresiști au fost dispuși să limiteze libertatea de exprimare, inclusiv a presei și a unor grupuri sociale, dar și drepturile procedurale, toate acestea în numele justiției sociale si protejării democrației.
Situatia in care ne aflam, creată de elitele liberale actuale, ridică întrebări serioase cu privire la viitorul liberalismului și la capacitatea acestuia de a răspunde noilor provocări, rămânând fidel valorilor sale fundamentale.
Mai mult, atât politicienii de dreaptă, cât și politicieni de stângă (anti-liberală) își unesc forțele în neîncrederea lor față de știință și expertiză. Pe stânga, se contureaza un curent de gândire ce pune la îndoială autoritatea științei. Acest curent se hraneste din structuralismul secolului XX, prin postmodernism, cat si din teoria critică contemporană. Filosoful francez Michel Foucault susținea că pseudo politologi obscuri foloseau limbajul științei pentru a adâncii divizare socială si pentru a masca dorinta de dominație a acestora asupra grupurilor marginalizate, cum ar fi persoanele gay sau trans. Aceeași neîncredere în obiectivitatea științei a migrat acum înspre dreapta sferei politice, unde identitatea conservatoare se bazează tot mai mult pe scepticism față de vaccinuri, fata de autoritățile de sănătate publică sau stiinta în general.
În acest context, tehnologia și rețelele sociale joacă un rol important în subminarea autorității științei și a societății academice. Inițial, internetul a fost apreciat pentru capacitatea sa de a ocoli cenzura guvernelor sau a mogulilor din presă. Totuși, acest nou spațiu a adus și un mare dezavantaj: actori rău intenționați, de la conspiraționiști QAnon la propagandiști politici, au folosit libertatea de expresie pentru a răspândi dezinformare și discursuri pline de ură. În plus, marile platforme de socializare, interesate mai mult de profit decât de furnizarea de informații corecte, contribuie la răspândirea rapidă a oricărei minciuni care are șansa de a deveni virală.
Ce avem de făcut?
Este esențial să revenim la valorile autentice ale liberalismului, să le înțelegem și să le aplicăm echitabil. Liderii politici care se revendică liberali trebuie să își asume responsabilitatea pentru transformările sociale și să învețe din greșelile trecutului. Doar prin această reevaluare a principiilor fundamentale putem construi o societate echitabilă, în care liberalismul să fie din nou perceput ca o doctrină a progresului și justiției. Alternativa? O lume dominată de BRICS și de regimuri autoritare, cu consecințe dramatice pentru democrația globală.