Vă mai amintiți anul 2017, când Emmanuel Macron câștiga pentru prima dată președinția Franței? A fost o victorie decisivă împotriva lui Marine Le Pen, aplaudată de întreaga Europă.
Suntem în 2024, iar partidul Rassemblement National, condus de Le Pen, a obținut cel mai mare procent de voturi în primul tur al alegerilor legislative din Franța, în timp ce partidul lui Macron a fost zdrobit. Speranța că Macron ar fi învins definitiv amenințarea din partea aripii naționaliste și că ar fi oferit un model de urmat în Europa s-a dovedit a fi o iluzie.
Un episod similar s-a petrecut și în America, când Barack Obama câștiga alegerile din 2008, stârnind o mulțime de comentarii entuziaste despre apariția unei Americi liberale și post-rasiste. Treisprezece ani mai târziu, Donald Trump este pe cale să devină din nou președinte. Fostul președinte Obama privește neputincios de pe margine, în timp ce mandatul lui Biden se destramă, iar Kamala Harris încearcă să repare ce se mai poate, înfruntându-se cu Trump.
În SUA și Franța, centriștii și liberalii sunt cuprinși de panică. Naționalismul populist pare acum un element permanent și chiar definitoriu al politicii occidentale. Liderul maghiar Viktor Orbán a devenit o figură-cheie în această mișcare. Abilitatea sa de a se menține la putere a atras admirația cercului apropiat al lui Trump și rămâne un aliat important al altor populiști europeni, precum Le Pen.
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, este o figură influentă, dar ambiguă. Are rădăcini în dreapta „post-fascistă” și legături de lungă durată cu atât Le Pen, cât și Orbán. Totuși, odată ajunsă în funcție, a renunțat la anumite componente ale agendei național-populiste – inclusiv la simpatia față de Rusia lui Putin și la ostilitatea față de Uniunea Europeană.
Situația este similară și în România. Atât stânga, cât și dreapta liberală se confruntă cu ascensiunea naționalismului populist autohton. Partide precum AUR sau SOS sunt în plină creștere, obținând locuri în Parlamentul European și îndreptându-se rapid spre un rezultat important la alegerile parlamentare din toamna lui 2024.
Așadar, în sfera politică de pe ambele maluri ale Atlanticului, dominată până recent de politici de stânga sau de dreapta liberale, se conturează un nou curent ce pare să capete un caracter de permanență: curentul naționalist-populist.
Forțele populist-naționaliste promovează politici similare privind imigrația, comerțul, climatul, identitatea națională și războiul din Ucraina. Opoziția față de imigrație rămâne strigătul lor de mobilizare în Occident. În România, pe lângă tema muncitorilor străini care „iau locurile de muncă ale românilor”, discursul naționalist include și accente de xenofobie, rasism și antisemitism – curente ce păreau de mult apuse în negura istoriei.
Tranziția către o economie verde a devenit o nouă țintă pentru naționaliștii populiști, fiind prezentată de aceștia ca o preocupare irațională, elitistă, cu consecințe economice negative majore pentru oamenii obișnuiți. Mulți lideri naționaliști europeni îl văd pe Vladimir Putin ca pe un apărător al valorilor tradiționale și al statului-națiune. Sprijinul alianței occidentale pentru Ucraina este descris de populiștii naționali drept periculos și drept o risipă de bani publici.
Naționaliștii populiști au o predispoziție clară pentru promovarea teoriilor conspirației, pe teme variind de la pandemia de COVID-19 până la influența unor oameni bogați, precum George Soros sau Bill Gates.
Cu toate acestea, liberalii nu ar trebui să intre în panică totală. Temerile privind o înfrângere decisivă a cauzei liberale internaționaliste din partea naționaliștilor populiști sunt, cel mai probabil, exagerate. Vom asista, fără îndoială, la o dezamăgire a electoratului fascinat momentan de populism și naționalism de tip filistin, în momentul în care acești demagogi, promotori ai discursului senzaționalist, vor fi confruntați cu realitatea guvernării.
Un exemplu relevant este cel din Marea Britanie: majoritatea populației consideră astăzi că Brexitul a fost un eșec. Țara l-a ales recent pe Sir Keir Starmer, un centrist discret, în funcția de prim-ministru. Este o dovadă clară că soluțiile simpliste și teoriile conspiraționiste promovate de naționaliștii populiști nu funcționează atunci când sunt aplicate, având repercusiuni serioase asupra economiei și nivelului de trai.